Atunci când pregătim paste sau orice fel de preparat care trebuie fiert, putem fi tentați să începem direct cu apă fierbinte. La urma urmei, pare logic ca acest lucru să ne ajute să terminăm mai repede de gătit. Însă, indiferent de cât de util poate părea acest truc, experții spun că nu este deloc unul util.
Apa fierbinte nu trebuie folosită la gătit / foto: Pexels
Mulți dintre noi putem fi tentați să începem direct cu apă fierbinte, atunci când pregătim paste. La prima vedere, pare logic ca acest lucru să ne ajute să terminăm de gătit mai repede, însă experții spun că nu este deloc o idee bună. Iar motivul pentru care acest truc trebuie evitat nu ține de efectul pe care îl are asupra mâncării, ci ține de siguranță.
Mai precis, potrivit informațiilor de la simplyrecipes.com, apa fierbinte va dizolva mult mai ușor plumbul, comparativ cu cea rece. Acest metal poate fi prezent în interiorul țevilor, iar în unele cazuri poate ajunge în apa fierbinte pe care o folosim.
Apa fierbinte nu trebuie folosită la gătit
„Apa fierbinte dizolvă plumbul mai repede decât apa rece și, prin urmare, este mai probabil să conțină cantități mai mari de plumb. Nu folosi niciodată apa de la robinetul de apă caldă pentru băut, gătit sau pentru prepararea formulei pentru bebeluși”, explică Agenția pentru Protecția Mediului a Statelor Unite ale Americii, conform sursei citate.
Țevile de plumb pot fi comune în orașe cu o infrastructură mult mai veche, iar acest tip de țevi este o cauză comună pentru urmele de plumb care ajung în apă. Chiar și casele care au țevi mai noi, din alte materiale, sunt expuse riscului, din cauza țevilor mai vechi din restul orașului.
În apă pot apărea urme de plumb și cupru
În plus, nu numai plumbul poate ajunge în apa fierbinte. Există riscul ca în aceasta să își facă apariția urme de cupru, iar astfel de poluanți vor avea efecte negative asupra tuturor. Din acest motiv, experții spun că nu trebuie să folosim apă fierbinte atunci când gătim.
Potrivit specialiștilor, cel mai bine este să folosim apă rece atunci când gătim, chiar dacă putem avea impresia că cea fierbinte ne va ajuta să terminăm mai repede de gătit.

Leave a Reply